O călătorie prin Europa cu mașina nu poate să ocolească vecinii noștri de la sud. Drumul cel mai scurt între București și Italia trece prin Serbia (unde nu s-a întâmplat nimic rău, deși multe voci susțneau că ar fi plin pe-acolo de hoți la drumul mare) și prin proaspăt-aderata Croație. Treci peste Porțile de Fier, unde depășești liniștit coada de mașini care așteaptă la vama românească – e micul trafic în fața căruia ai prioritate (dacă întrebi, ți se va spune). Drumul e superb, deși asfaltul lasă de dorit. Mergi pe malul Dunării, pe la Cazane, paralel cu malul românesc, până la Golubac, unde șoseaua trece chiar prin vechea cetate.

Ai ocazia să admiri Dunărea în toată splendoarea ei, între marea întindere de apă ce mărginește cetatea Golubac (se pronunță “Golubaț”) și sălbatica traversare de la Cazane, străjuită de uriașul cap al lui Decebal, sculptat în stâncă deasupra mănăstirii Mraconia.

Ai grijă la viteză: limita e de 50 în localități și 80 în afara lor, iar Policija sârbească pândește de obicei, ascunsă după câte un obstacol, și abia așteaptă să te prindă cu legendarele tunuri radar – în special în zone cu restricții. Vestea bună e că polițiștii sârbi nu fac nazuri, așa că poți plăti amenda direct în euro.
După aproape 200 km pe drumuri naționale ajungi la autostradă, al cărei asfalt lasă și el puțin de dorit. Autostrada e cu plată, dar cel puțin e ieftină, în comparație cu Italia și chiar cu vecinii croați – în vara asta a costat 1,6 euro până la Beograd și 3 euro de la Beograd la granița croată.
Dacă te oprești în Beograd trebuie neapărat să vizitezi parcul Terazija, cocoțat pe un deal la confluența dintre Sava și Dunăre, și să mănânci la unul dintre restaurantele din centrul vechi, de pe renumita stradă Skadarska – e ieftin și bun, iar vinul are ca singur cusur faptul că se termină repede. Ai însă grijă cum parchezi, pentru că peste tot în centru parcarea costă, iar plata se face cumpărând niște tichete speciale de la chioșcurile de reviste. Bineînțeles, acolo nu acceptă carduri bancare, așa că va trebui să ai și câteva mii de dinari în buzunar.
In Croația asfaltul e mai bun. Dacă ieși însă de pe autostradă încearcă să te menții pe cât posibil pe drumuri naționale mari, pentru că altfel îți vor tăia calea multe gropi și petece de asfalt. La fel ca vecinii sârbi, polițiștii croați au tunuri radar manuale pe care le folosesc ascunși după portieră, așa că nu e bine să mergi prea tare. În rest, nimic de reproșat: Croația e de anul ăsta în UE și o merită. Doar autostrada e un pic cam scumpă (vreo 16 euro costa vara asta de la intrarea în țară până la Zagreb, aproximativ 300 km), fără a ajunge însă la nivelul Italiei.
Dincolo de Zagreb (unde, dacă ai timp, poți urca pe Slijeme, muntele de la marginea orașului, sa te plimbi prin padure și să respiri aer curat) ai de ales: mergi mai departe pe autostradă către Ljubljana, prin Slovenia, plătind vigneta (15 euro pentru o săptămână), sau te îndrepți către Rijeka, plătind în schimb autostrada croată (cam 9 euro) și traversând Slovenia pe un drum național, prin cea mai îngustă parte, unde are doar 28 de kilometri. Nu se merge repede pe bucata aia, însă drumul către Italia e mai scurt așa, și în plus, dacă îți permite timpul, te poți opri în Rijeka – un soi de Constanța a Croației, unde găsești terase simpatice și acces gratuit wi-fi în tot centrul.
Aici mă opresc cu periplul rutier prin Europa. E scump, dar frumos, iar experiența de a vedea direct locurile și a le simți sub anvelope este incomparabilă.

Author: Felix Chirciu