Acum câteva zile, un prieten îmi trimite un link pe SMS. Îl deschid direct de pe telefon și mă apuc sa citesc cu gura căscată. Articolul este pe situl revistei celor de la IEEE (ăsta e un institut al inginerilor, mai exact Institute of Electrical and Electronics Engineers – și pentru cine n-a auzit de el, băieții sunt ăia care, printre altele, stabilesc diverse standarde pentru chestii tehnice. De exemplu, IEEE 802.3, sau Ethernet) și se ocupă de cum s-ar putea face un afișaj într-o lentilă de contact.
Profesorul Babak A. Parviz de la University of Washington din Seattle conduce o echipă de cercetători și studenți care vor să mute vizorul lui Schwarzenegger din Terminator într-o lentilă de contact. Articolul e scris chiar de profesor și face o trecere detaliată prin proiect, de la ce-au reușit deja să facă, până la problemele ce trebuie rezolvate și câteva din posibilele întrebuințări ale unor asemenea lentile.
Mă gândesc – treaba sună simpatic. Adică, să ai ecranul computerului direct pe ochi.
Pe urmă aflu cam cât e de greu. Mai întai, trebuie facute niște LED-uri minuscule si translucide, care să încapă împreună cu circuitul electronic aferent (tot translucid) pe un pic mai mult de un centimetru pătrat de substanță gelatinoasă. Apoi trebuie să le alimentezi de undeva și să ai grijă să nu se încălzească prea tare – și toate astea fără să-ți contamineze ochii cu substanțe nocive, precum cele din care se construiesc acum LED-urile. A, și era să uit: mai trebuie puse și niște lentile minuscule pe acolo, ca sa poți vedea ceva, altminteri tot ce percepi sunt niște puncte luminoase în ceață.
Profesorul mai explică până unde au ajuns, ceea ce e destul de departe, adica lucrează la un prototip, și spune și ce substanțe folosesc (parte la care pe mine recunosc ca m-a cam pierdut). Tot articolul e aici .
Închid gura cu oarecare dificultate, după ce-mi dau seama că rămăsesem cu ea deschisă. Mă tot gândesc la aplicațiile alea medicale de care vorbea profesorul acolo. Cum ar fi sa porți o lentilă de contact care să-ți monitorizeze permanent electroliții sau glicemia? Sună SF. Atât de SF, că uit să mă uit de când e articolul.
Pe scurt, e vechi. Adică, într-o lume în care telefonul tău mobil cumpărat azi cu aproape tot salariul pe o lună e deja depășit, un articol din septembrie 2009 e ca și cum ar fi din Neolitic. Chiar mă rușinez un pic – asta făceau băieții ăștia în 2009. Vorba lui Tom Lehrer (dacă nu știți cine e ăsta, mai treceți pe aici, o să vă zic ceva mai încolo) – oameni ca ăștia te fac să-ți dai seama cât de puțin ai realizat.

PS: Spre sfârșitul lui 2011, echipa profesorului a anunțat primul prototip funcțional. Ce-i drept, are un singur LED albastru (cum altfel?), și are nevoie ca alimentatorul să nu fie mai departe de 2 cm de ochi. Deocamdată…

Author: Felix Chirciu